Cât timp rămân deșeurile în mare?

Pe lista noastră, Borcan sticlă rămâne cel mai mult: > 1.000.000 ani. Urmează Staniol (> 1.000 ani) și Fir de pescuit (> 600 ani).

Pe lista noastră, Cutie de carton se descompune cel mai repede: > 2 săptămâni. Urmează Pungă hârtie (> 1 lună) și Tricou textil (> 1 lună). Chiar și acestea pot afecta viețuitoarele marine cât timp rămân în apă.

> 450 ani, conform Florida Department of Environmental Protection (Northwest District), information sourced from the US Environmental Protection Agency Gulf of Mexico Program. Ca și alte materiale plastice, nu dispare niciodată cu adevărat: se descompune în microplastice din ce în ce mai mici. Capacul rezistă chiar mai mult în lista noastră: > 500 ani.

> 100 ani. European Commission, Speech Repository oferă un interval, iar noi afișăm valoarea minimă. O pungă plutitoare seamănă cu o meduză, așa că țestoasele marine o înghit.

> 600 ani, cel mai mult dintre toate obiectele din plastic din lista noastră. Firul pierdut continuă să prindă animale ani la rând, motiv pentru care primește cel mai mare scor pentru impactul asupra faunei (3 din 3) pe scala noastră.

> 10 ani (U.S. National Park Service, First State National Historical Park (Junior Ranger Online)). Filtrul seamănă cu bumbacul, dar este fabricat dintr-un plastic numit acetat de celuloză și eliberează substanțe chimice toxice în apă pe toată durata descompunerii. Primește cel mai mare scor de toxicitate (3 din 3) pe scala noastră.

> 200 ani (Florida Department of Environmental Protection (Northwest District), information sourced from the US Environmental Protection Agency Gulf of Mexico Program). Aluminiul eliberează puține substanțe toxice, dar dozele rupte și marginile deschise pot tăia sau prinde animalele mici.

> 1.000.000 ani (U.S. National Park Service, First State National Historical Park (Junior Ranger Online)). Sticla este fabricată din minerale și nu otrăvește apa, dar aproape că nu se descompune deloc, iar cioburile sunt ascuțite.

> 50 ani (Florida Department of Environmental Protection (Northwest District), information sourced from the US Environmental Protection Agency Gulf of Mexico Program). Spuma se sfărâmă în mici granule albe pe care păsările și peștii le confundă cu hrana. O cutie din spumă rezistă > 50 ani, iar o geamandură din spumă > 80 ani.

> 450 ani, conform Ville d'Osny (French municipal government). Măștile de unică folosință sunt fabricate din polipropilenă, un plastic, iar elasticul lor se poate încurca în păsări și alte animale.

> 450 ani (Florida Department of Environmental Protection (Northwest District), information sourced from the US Environmental Protection Agency Gulf of Mexico Program). Scutecele de unică folosință conțin straturi de plastic și gel absorbant, așa că rezistă cât mai multe vieți omenești.

> 200 ani (U.S. National Park Service, First State National Historical Park (Junior Ranger Online)). Paiele sunt atât de ușoare, încât vântul și ploaia le poartă în râuri și în mare, unde se descompun în microplastice.

NOAA Marine Debris Program blog (US National Oceanic and Atmospheric Administration) spune că baloanele pot rezista ani de zile, fără să menționeze un număr exact, așa că scriem „mulți ani” în loc să inventăm unul. Animalele pot confunda bucățile de balon cu hrana, iar panglicile se pot înfășura în jurul lor.

Hârtia se descompune repede: Ziar (> 6 săptămâni), Cutie de carton (> 2 săptămâni), Pungă hârtie (> 1 lună). Totuși, cernelurile, lipiciul și straturile de ceară poluează în acest timp.

Fibrele naturale putrezesc destul de repede: Tricou textil (> 1 lună), Șosetă de lână (> 1 an), Mănușă de lână (> 1 an). Hainele din poliester sau nailon sunt din plastic și eliberează fibre minuscule la fiecare spălare.

14 dintre cele 31 obiecte din lista noastră rezistă mai mult de 100 de ani, iar 2 dintre ele rezistă mai mult de 1.000 de ani.

În lista noastră: Cutie de lapte, Ziar, Tricou textil, Pungă hârtie, Cutie de carton. Chiar și acestea pot răni animalele cât timp plutesc, iar cernelurile și straturile lor rămân în urmă.

Înseamnă „mai mult decât”. Când o sursă oferă un interval, afișăm valoarea minimă precedată de „>”, pentru ca niciun obiect să nu pară mai puțin periculos decât indică sursa. Pagina fiecărui obiect prezintă intervalul complet, formularea originală a sursei și un link către aceasta.

De obicei, da. Descompunerea are nevoie de lumină solară, căldură și microorganisme, iar adâncul mării este întunecat și rece. De aceea, deșeurile care se scufundă pot rezista mai mult decât indică majoritatea tabelelor. Aceste durate sunt estimări pentru condiții obișnuite.

Aproximativ, dar nu exact: apa dulce, temperatura și lumina soarelui schimbă viteza de descompunere. Majoritatea deșeurilor din mare au ajuns mai întâi într-un râu, așa că protejarea râurilor înseamnă și protejarea oceanului.

Descompunerea depinde de lumina soarelui, temperatură, oxigen și microorganisme, așa că același articol rămâne mai mult timp în apa rece și întunecată decât pe o plajă însorită. Cele mai multe cifre provin din grafice educaționale, nu din măsurători exacte de laborator. Afișăm cea mai mică valoare oferită de fiecare sursă, cu semnul „>”, pentru ca nimic să nu pară mai puțin periculos decât este.

În mare, punga de plastic: rezistă > 100 ani și primește scorul 8/10 pe scala noastră, în timp ce o pungă de hârtie se descompune în > 1 lună și primește scorul 1/10. Totuși, pungile de hârtie necesită mai multe resurse pentru a fi produse, așa că cea mai bună pungă este una pe care o refolosești de multe ori.

O sticlă de plastic rezistă > 450 ani și se descompune în microplastice (scor 8/10). O doză rezistă > 200 ani (scor 6/10). Un borcan de sticlă rezistă > 1.000.000 ani, dar nu este toxic (scor 5/10). O sticlă reutilizabilă este mai bună decât toate trei.

Da. Un pahar din spumă rezistă > 50 ani (scor 7/10) și se sfărâmă în granule înghițite de animale; un carton de lapte se descompune în > 3 luni (scor 1/10).

Pentru mare, da. Un bețișor de înghețată vopsit rezistă > 13 ani, iar un creion > 13 ani, în timp ce o furculiță din plastic rezistă > 200 ani. Lemnul poate purta în continuare vopsea și lipici, dar nu se transformă în microplastice.

Pentru că scorul nu ține cont doar de durată. Sticla primește 4 din 4 pentru rezistență, dar 0 din 3 pentru toxicitate și 1 din 3 pentru impactul asupra faunei. O sticlă de plastic primește 4 pentru rezistență, 2 pentru toxicitate și 2 pentru impactul asupra faunei, deoarece se descompune în microplastice pe care animalele le înghit.

Da. Un cizmar de cauciuc rezistă > 50 ani, iar cauciucul se uzează în particule mici și eliberează substanțe chimice, primind astfel 2 din 3 pentru toxicitate pe scala noastră.

În primul rând, cele pe care animalele le înghit sau în care rămân prinse: Fir de pescuit, Mască facială, Balon. Firele de pescuit și panglicile baloanelor se înfășoară în jurul înotătoarelor, labelor și ciocurilor, iar țestoasele confundă pungile de plastic cu meduzele.

Programul NOAA pentru deșeurile marine explică faptul că o pungă plutitoare seamănă cu o meduză, hrana preferată a țestoaselor marine, și este adesea înghițită înainte ca țestoasa să-și dea seama de diferență. Plasticul nu poate fi digerat: poate bloca intestinul și poate face animalul să se simtă sătul în timp ce moare de foame.

Se înfășoară în jurul înotătoarelor, aripioarelor, aripilor și ciocurilor și taie tot mai adânc pe măsură ce animalul înoată sau crește. Firul de pescuit rezistă > 600 ani, astfel încât un singur fir pierdut poate prinde animale unul după altul.

Da. NOAA Marine Debris Program blog (US National Oceanic and Atmospheric Administration) avertizează că animalele pot confunda baloanele cu hrana, iar înghițirea lor poate duce la răni interne, înfometare și moarte. Panglicile baloanelor sunt șnururi care se pot înfășura și ele în jurul animalelor, iar un balon eliberat ajunge întotdeauna undeva, adesea în mare.

O mască de unică folosință este fabricată din polipropilenă, un plastic care rezistă > 450 ani, iar elasticele pentru urechi se pot încurca în păsări și alte animale. Taie elasticele și aruncă măștile folosite într-un coș închis.

Spuma de polistiren se descompune foarte ușor în granule mici. Animalele le înghit și, la fel ca alte materiale plastice, acestea pot transporta substanțe chimice. Pe scala noastră, spuma primește 2 din 3 pentru toxicitate.

Pe scala noastră, Muc de țigară este singurul obiect care primește cel mai mare scor de toxicitate, deoarece filtrul eliberează nicotină și metale grele. Încă 12 obiecte primesc 2 din 3, majoritatea fiind materiale plastice, spumă și cauciuc.

Da. Un studiu realizat pe 159 de recife din regiunea Asia-Pacific a constatat că riscul de îmbolnăvire a crescut de la aproximativ 4% la 89% atunci când coralii au intrat în contact cu plasticul (Lamb et al., Science, 2018). Plasticul zgârie coralii, blochează lumina și poate transporta germeni.

Microplasticele au fost găsite în fructe de mare, sare de mare și apă potabilă. Oamenii de știință încă studiază efectele lor asupra sănătății umane, dar cea mai sigură metodă de a le ține departe de farfuriile noastre este să nu le lăsăm să ajungă în mare.

Țestoasele marine, păsările marine, focile, balenele și peștii. Ele înghit deșeuri pe care le confundă cu hrana sau se încurcă în fire și plase. În lista noastră, obiectele cu cel mai mare scor pentru impactul asupra faunei sunt Fir de pescuit, Mască facială, Balon.

Da. Filtrul este din plastic (acetat de celuloză) și eliberează nicotină, arsenic și metale grele. Într-un studiu de laborator, lichidul rezultat de la aproximativ un chiștoc fumat la un litru de apă a ucis jumătate dintre peștii testați în 96 de ore (Slaughter et al., Tobacco Control, 2011).

Adună trei componente: cât timp rămâne articolul în mediu (0–4), cât de toxic este (0–3) și cât de mult afectează viețuitoarele (0–3), pentru un maximum de 10. Este scara proprie a jocului pentru compararea articolelor, nu un indice oficial.

Nu chiar. Lumina soarelui și valurile descompun plasticul în bucăți din ce în ce mai mici, numite microplastice, iar NOAA spune că plasticul s-ar putea să nu dispară niciodată complet. Duratele pentru articolele din plastic estimează când acestea se destramă, nu când dispar.

Serviciul Național Oceanic al NOAA definește microplasticele ca fragmente de plastic cu lungimea mai mică de cinci milimetri. Acestea provin din deșeuri mai mari care se descompun și din lucruri precum fibrele sintetice, iar peștii, păsările marine și alte animale le înghit.

Majoritatea încep pe uscat: gunoi aruncat, coșuri care dau pe dinafară și depozite gestionate necorespunzător, transportate de vânt, ploaie și râuri. Navele și pescuitul adaugă plase, fire și geamanduri pierdute.

Nu prea. Raportul din 2015 al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu despre materialele plastice biodegradabile a constatat că multe dintre ele au nevoie de căldura compostării industriale, de peste 50 °C, temperatură pe care marea aproape niciodată nu o atinge. De asemenea, înlocuirea plasticului obișnuit cu acesta nu ar reduce semnificativ cantitatea de plastic care ajunge în ocean.

Nu este o insulă plutitoare de deșeuri. NOAA descrie aceste zone de acumulare ca regiuni în care curenții oceanici adună deșeuri, în principal fragmente minuscule de microplastic răspândite în apă — mai degrabă ca fulgii de piper într-o supă decât ca ceva ce poate fi strâns de la suprafață.

Cu greu. Sunt prea mici și prea răspândite pentru a fi filtrate, așa că soluția reală este să oprim deșeurile mai mari înainte să ajungă în mare și să se descompună.

Se descompun în câteva săptămâni sau luni, dar cerneala și straturile de ceară poluează în continuare, iar o pungă îmbibată cu apă poate sufoca pentru o vreme animalele mici. Hârtia este mai bine să fie reciclată decât aruncată.

Putrezesc mult mai repede decât plasticul, dar vopseaua, coloranții, adezivul și tratamentele pentru lemn se scurg în apă, iar țesăturile desprinse pot agăța animalele.

Sticla nu otrăvește apa, dar nu se descompune cu adevărat niciodată: Serviciul Parcurilor Naționale din SUA spune că unui borcan de sticlă îi poate lua un milion de ani. Cioburile rănesc animalele și oamenii.

Refuză plasticul de unică folosință când poți, ia cu tine o sticlă și o sacoșă textilă, pune deșeurile într-un coș închis, nu arunca niciodată bețișoare de urechi sau șervețele umede în toaletă, ia firele de pescuit acasă și participă la o acțiune de curățare a plajei sau a râului.

Într-un coș închis, niciodată în toaletă. Bețișoarele și șervețelele aruncate în toaletă pot trece prin stațiile de epurare și pot ajunge în râuri și în mare. Taie mai întâi elasticele măștilor.

Ia-l acasă, taie-l în bucăți scurte și pune-l în coșul de gunoi sau folosește un recipient pentru reciclarea firului de pescuit, dacă portul sau magazinul de articole de pescuit din zona ta are unul. Nu-l lăsa niciodată pe stânci sau pe pontoane.

Caută un grup local sau o zi de curățenie, precum International Coastal Cleanup, organizată în fiecare septembrie. Poartă mănuși, lasă acele și alte obiecte periculoase în grija organizatorilor și numără ce găsești: aceste date îi ajută pe oamenii de știință.

Da. Fiecare obiect ridicat nu mai poate răni un animal și nu se mai poate descompune în microplastice. Un capac de sticlă îndepărtat astăzi înseamnă o bucată de plastic în minus în mare pentru > 500 ani.

Observând problema și făcând ceva în privința ei: o plimbare pe plajă împreună cu un adult, sortarea gunoiului acasă și întrebând unde ajunge fiecare obiect după ce este aruncat la coș.

Poartă cu tine o sticlă, un pahar și o pungă reutilizabile; refuză paiele și tacâmurile de plastic de care nu ai nevoie; alege produse cu mai puține ambalaje și repară sau oferă mai departe lucrurile în loc să le arunci.

Din 13 surse publice, în principal instituții guvernamentale și educaționale: Programul EPA pentru Golful Mexic, NOAA, Serviciul Parcurilor Naționale din SUA, Comisia Europeană, guvernul Regatului Unit și altele. Pagina fiecărui articol îi menționează sursa, o citează și oferă un link către aceasta.

Da. Tabelul complet, cu durate, materiale, scoruri privind impactul și surse, este disponibil pe code4ocean.com în format JSON și CSV. Fiecare rând numește și indică sursa originală, așa că te rugăm să citezi sursa atunci când folosești o valoare.

Adăugăm un obiect doar atunci când o sursă publică oferă o valoare pe care o putem cita și indica printr-un link. Când găsim una, obiectul intră în ghid și în joc.

Echipa din spatele Save the Fish, un joc mobil de puzzle creat de studioul Code4Ocean. Facem jocuri, nu suntem oameni de știință, așa că fiecare valoare trimite la sursa publică din care provine.

În Save the Fish desenezi ziduri de bule pentru a împiedica aceste deșeuri să cadă peste pești și corali. Jocul prezintă și un fapt real despre unul dintre ele, împreună cu sursa, astfel încât jucătorii să învețe în timp ce se joacă.